Procedura de evaluare

În interval de o săptămână de la data primirii manuscrisului, se verifică, în cadrul comitetului de redacţie, dacă acesta este complet şi respectă toate standardele revistei în vederea declanşării procedurii de evaluare. Odată procedura de evaluare începută, doi referenţi, din interiorul comitetului de redacţie sau din afara lui, vor evalua manuscrisul. Referatele vor conţine aprecieri privind compatibilitatea articolului cu profilul revistei, relevanţa temei în cadrul domeniului ştiinţific abordat, originalitatea cercetării şi impactul rezultatelor obţinute asupra cercetării din domeniu, precum şi evaluarea nivelului ştiinţific al lucrării şi eventuale sugestii privind îmbunătăţirea sa. Fiecare referent optează pentru una dintre următoarele recomandări: 1) acceptarea articolului în forma prezentată; 2) acceptarea articolului după efectuarea de către autor a modificărilor propuse de referent; 3) respingerea articolului.

După primirea referatelor (întocmite într-un răstimp de cel mult şase săptămâni), redactorul-şef comunică, în scris, autorilor decizia sa privind reţinerea sau respingerea lucrării, pe baza comentariilor formulate de referenţi. Tot el solicită autorilor şi efectuarea schimbărilor sugerate pentru îmbunătăţirea articolului, în următoarele patru săptămâni. În cazul în care autorii depăşesc timpul acordat pentru îmbunătăţirea articolelor, publicarea acestora se amână pentru numărul următor al revistei.

Scroll to Top